în aceleaşi tăceri, în aceleaşi cuvinte
piscurile frunţilor erodate, umbrele calcaroase, rupte în coate,
în genunchi. îmbrăcate în duminicile de lucru. prinşi în interiorul
acestor gelatinoase întîmplări. în cruda digestie a plictiselii.
nu ştiam cine ne cerne frigul în palme, cine ne plantează îngheţul
în pumni. ce stele mai foşnesc între degetele pămîntului.
cu amănunte ce ne lasă tot mai vineţii. vine o vreme cînd viaţa
ne oboseşte cu îmbrăţişările ei. cu punctuaţia rău plasată între
nopţi şi zile. cu atîtea clipe zăvorîte în pierdute priviri. cu atîtea uitări
ce aşteaptă alte şi alte aduceri aminte. vine o vreme, exact ca acum:
cînd viaţa şi moartea încap în aceleaşi tăceri, în aceleaşi cuvinte.
vine o vreme cînd toate se duc ca şi cum ar veni. aruncate socratic
peste umărul zilei. vine o vreme cînd totul e iarăşi plin de nimic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu