Random
în nopţi picurânde
de tăcere
mă iei de braţ pe republicii unde
luna e plină de atâta noapte.
Parcă îmi bagă mâinile în nări
scorţişoara
din eşartfa ta nu demult asediată
de fiinţe de ţigară care râd;
Râsul n-a provocat niciodată cancer.
Prin ochii tăi încă
necopţi de vise se
topesc poveşti în ceară,
Fiecare pas îmi reproşează linişte -
tu nu mai cânţi nimic în maghiară...
amprentele-mi încet se îneacă
printre valurile blugilor tăi
tremurând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu