Se afișează postările cu eticheta Poeţi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poeţi. Afișați toate postările

duminică, 15 martie 2009

Noru Silvan


Scrib cugetând

Când retrăiesc suflarea de haruri din cuvânt

Şi mă-înfăşoară plânsul mustind din melodie

Desfid Eclesiastul , memento de mormânt

Nu sorb banalitatea din buza vineţie

De fiecare dată sub ochiul tău plăpând

Mă-abandonez molatic sub ramura de spin

Mă satur cu nădejdea că voi muri curând

Asemeni lui Socrate, de-o cupă de venin

Tu soartă dezbrăcată, care pretinzi obol

Şi-ţi unduieşti mijlocul spre masa celui darnic

Degeaba dansezi beată şi cu buricul gol

Nu cere-un cap pe tavă, că nu eşti Salomeea

Nici nu pretinde vinul, eu nu-ţi mai sunt paharnic

Nu mai visa! Zadarnic, s-a dus vremea aceea…




Vlad Moldovan


Blank

Cînd citeam

sau încercam să urmăresc

o tulpină (-ea iese şi se încolăceşte

de gît).

Pe covor

şi sub podele

levita ba poate clipocea

firava mea tristeţe.

Uneori ştiu pe unde umblă mîinile ei;

Trec pe lîngă oameni mai stupefiaţi decît mine,

respir năuc,

dacă supravieţuiesc, o să mă intoxic cu fum.

Ocolesc craterele de pe caldarîm;

Încă mai ascund hîrtia mototolită în pumn –

- nu vreau să o las –

în nici un loc „de la care mă îndepărtează paşii”.



Mitru Vlad


Canin

Pe furiş, contemplez

ridicolul, frizez

ludicul şi iau îmbucături

din prostia ce consumă

fiinţele vii ca un

parazit gurmand obez.

Pe furiş, las în urmă

un rânjet canin,

un râs lătrat cu poftă

şi mă aprind în farul lunii,

o flacără patrupedă

vinovată de neliniştea

nopţii forestiere.

Pe furiş, dispar

cu prada cuvenită,

mă încovoi printre

frunze şi umbrele surori,

mă scufund în pământ

şi-i aud venind...

Pe furiş, încercând

să mă pedepsească,

să mă blesteme,

un demon jucăuş

cu canini însângeraţi

de la atâtea pozne.

Pe furiş, fug

cu viteza gândului,

şi las un blestem subtil

printre colţi de fildeş,

memento, din partea

unui vechi amic.



Gheorghe Vidican


Pictez curcubee pe respiraţia vecinilor

Dimineaţa miroase a lipie cu prune

Arareori luna apune în lenjerie albă

Cu miros de cîmpie



Lucian Scurtu


PEŢA

Corăbii cu arome coboară lin pe Crişuri

Spre pusta decrepită panonic, în echer,

Pe Tisa urcă-agale gondole cu piper

Spre tundra aţipită în recile-i recifuri,

Doar Peţa e pustie, lipsită de feerie,

Pe ţărmul ei agale doar eu mai hoinăresc,

Şi uit pe apa caldă şi nu le mai opresc,

Să curgă în neştire corăbii de hârtie

Fără piper, arome sau rara scorţişoară,

C-o singură făptură, stăpâna, sclava mea,

Atât de favorită încât o va durea

Brăţara de la glezna-i velenţă de uşoară.

O, de-ar avea o Deltă, ar fi un nobil Nil,

Mi-ar inunda Egiptul de vise, calofil.



Paşcu Balaci


Şapte

Şapte biserici, şapte duhuri de aur,

Şapte trâmbiţe şi şapte semne,

Şapte cununi bătute-n diademe,

Şapte cezari cu schiptrul greu de laur,

Şapte munţi prădaţi de minotaur,

Şapte zile, şapte rugi solemne,

Şapte plăgi pe piramizi nedemne,

Şapte scuturi şi un sibgur faur,

Şapte potire albastre, şapte linguri,

Şapte minuni păgâne, şapte stele,

Şapte singurătăţi la şapte singuri,

Şapte lumânări în şapte ulcele,

Şapte fluvii strânse-n şapte diguri,

Şapte poeţi divini, şapte rondele.



Orlando Balaş



Borderline

am senzaţia că despre ceea ce am trăit

nu se poate vorbi,

lucrurile trăite, la fel de importante

ca şi cele netrăite.

Cuvintele par să fie pentru o fericire viitoare.

fericirea din noi, fericirea trăită, fericirea care a trecut

e mută ca o păpuşă de porţelan

ca un trandafir însângerat între buze

cuvintele sunt blana noastră de fulgere.

imunizaţi înaintăm cu mâinile întinse.

şi cum am putea oare trăi

vorbind despre ceea ce am iubit?


Iulia Nedea


O poezie banală

...mi-am zis că,

hai să scriu o poezie banală,

făcută doar din pastă de pix,

încare oricum trăirile nu se împlinesc.

Una fără nimeni în ea,

care nu se scrie pe suflet ci doar pe hârtie,

şi nu se mişcă de acolo nici în ruptul capului.

Eul liric

Caută toamna.

Fericit îi numără orele şi paşii în jurul soarelui.

Arde de nerăbdare să nu mai audă aerul cântând,

numai picurii reci de ploaie care zgârie pământul.

Şi-ar arunca fiinţa întreagă într-un copac

să-l simtă cum rămâne fără sânge

să-i simtă răceala,

dar tristeţea la care tânjeşte

se zăreşte prea departe...

Aşa că eul liric vociferează în poezie

Ioan Moldovan


Tango matinal

Priveşte peste umărul meu. Fă ceva cu ninsoarea, aminteşte-ţi

neamintirile, fă ceva cu muzica asta

care ne suceşte minţile spre mâlul din băile împărăteşti

O suferinţă nedusă până la capăt

pe câmp unde armele se-afundă-n uitare. Fă ceva

cu armatele lăsate la vatră

Împarte femeile, dezvaţă-le de de acest du-te-vino

din cort în cort, ai grijă de dulăpiorul din grădină

unde zace minusculul mort

Veghează: el creşte şi creşte şi-n miezul lui

stăm amândoi - înţelepţi şi Doamne fereşte

prinşi în dansul de nemailumină



I. F. Pop


în aceleaşi tăceri, în aceleaşi cuvinte

piscurile frunţilor erodate, umbrele calcaroase, rupte în coate,

în genunchi. îmbrăcate în duminicile de lucru. prinşi în interiorul

acestor gelatinoase întîmplări. în cruda digestie a plictiselii.

nu ştiam cine ne cerne frigul în palme, cine ne plantează îngheţul

în pumni. ce stele mai foşnesc între degetele pămîntului.

cu amănunte ce ne lasă tot mai vineţii. vine o vreme cînd viaţa

ne oboseşte cu îmbrăţişările ei. cu punctuaţia rău plasată între

nopţi şi zile. cu atîtea clipe zăvorîte în pierdute priviri. cu atîtea uitări

ce aşteaptă alte şi alte aduceri aminte. vine o vreme, exact ca acum:

cînd viaţa şi moartea încap în aceleaşi tăceri, în aceleaşi cuvinte.

vine o vreme cînd toate se duc ca şi cum ar veni. aruncate socratic

peste umărul zilei. vine o vreme cînd totul e iarăşi plin de nimic

Ion Davideanu


Cosind costişa

Încep să admir

viaţa

tatălui meu

a murit,

cosit,

cosind costişa

lui Dumnezeu



Claudia Găgeanu


DECOR

Mi-e teamă
că am să mă trezesc într-o zi
şi am să-mi dau seama
că lumea există numai în capul meu…
şi că tot ce-i aici e doar joc de lumini,
oglinzi şi fum…
Şi că tu,
şi ei
şi astea toate
sunt de fapt decor de carton…
şi atunci va arde scena
şi mă voi trezi în negru
şi în întuneric…
şi atunci ce-am să fac?
Şi dacă nu există nicio energie,
numai eu?
şi dacă eu adăpostesc secretul lumii?
Dacă se zbate între coastele mele?
Atunci ce-am să fac?

Trebuie să aflu
Dacă lumea e numai în cutia mea craniană
Şi adevărul e prizonier al cutiei mele toracice…
Trebuie să deschid cutiile,
ca pe cele de cadouri,
să desfac funda,
să tai cartonul,
să rup cu nerăbdare
oasele.

Să risc?



Ciprian Ciuciu


Cocoon

în fiecare dimineaţă mori

puţin câte puţin.

în fiecare seară mă rogi să mor cu tine

şi tot ce pot să fac

e să-ţi ating temerile cu vârful limbii

iar tu,

citindu-ţi temerile-n gând

îmi săruţi neputinţa râzând.

mâine mor! vii?

ne căptuşim inimile cu dimineţi trecute

eu calm, cu soarele amiezii-n tălpi,

te conduc spre seară.

tu, nesigură de mărunta mea moarte,

mă săruţi de bun rămas

şi-apoi c-un dans păgân

îţi calculezi baletul pas cu pas

şi îmi adormi pe cerul gurii

suflare

cu suflare.

azi ai murit tu prima.

mi-ai învăţat amarul să nu se mai cunoască

iar eu,

eu ploi pe tine rece.



Andrei Pintea


Random

în nopţi picurânde

de tăcere

mă iei de braţ pe republicii unde

luna e plină de atâta noapte.

Parcă îmi bagă mâinile în nări

scorţişoara

din eşartfa ta nu demult asediată

de fiinţe de ţigară care râd;

Râsul n-a provocat niciodată cancer.

Prin ochii tăi încă

necopţi de vise se

topesc poveşti în ceară,

Fiecare pas îmi reproşează linişte -

tu nu mai cânţi nimic în maghiară...

amprentele-mi încet se îneacă

printre valurile blugilor tăi

tremurând.



Alina Simuţ


The street with blue fish

She is walking as if she avoided stepping

On cracked shells that could bruise her soles,

She is walking in patience although

She hears the rush of the cars

And of the people carried by daily tremor.

She’s stepping on twigs, splintering them,

Tries to keep her skin not prickled

By wind, and passers by and gravitation,

Her own blood is at rush, cells bumping

Into one another in the shortness of her breath.

To be there, to let them see what she had seen,

The dropping of numbers in the business,

His despise for having settled a poor affair,

Affair of numbers, affair of dice cast randomly,

Affairs of eyes looking down to or upon

In glittering corners, askance.

And passing by a fish shop, she felt the smell

Of the dying sea, the roar of the waves

Bringing silver-blue fish to the shore,

Nets uplifted, the many creatures

Taken out form their cold waters’ warmth,

And trampled, sailors crying out, their limbs’

Cold heaviness, lifting and screaming,

Sorting and dropping down all those

Unwanted by the omnivorous.

She felt the salty odor, she saw blue fish dropped

From ladies’ purses, bags, teenager’s schoolbags,

Pale fish, stoned, left on pavement,

Unwanted, like sand satchels thrown

From miniature ships while adrift.

Alexandru Sfârlea


Ce nu mai ştiţi voi, oare, poeţi,

când mirosiţi crizantema, cu ochii pe ceas

şi vă puneţi pe tavă singurătatea

ca o măciucă retezată

şi trageţi de timp ca de propriile voastre mustăţi

şi ambalaţi sentimente în ţeava de eşapament

ca o puşcă axfixiată

de-acum teama voastră nici gând să se moleşească

cineva vine cu o cinică probitate şi vă declară ritos

„Nu sunteţi decât nişte nenorocite de particule/ şi habar nu aveţi de omniprezenţa

picăturii de sânge

în cafeaua de dimineaţă; nu distingeţi roşul în negru, doar intuiţia vă spune

ca-n vreme ce sorbiţi din ceaşcă poemul e atins de leucemie.

La urma urmei, nu prea multe ştiţi despre propria voastră moarte

pe care o numiţi şi viaţă, nici despre trândava nemurire

cu care vă tot luptaţi

de altfel sunteţi nişte nevolnici neînvinşi

dar niciunul nu recunoaşte!!



Alex Drăgan



Next!

Pune-ţi soarele pe cuier

şi aşează-te la geam,

unde inimi de păsări

fulgeră-n jos.

Spânzuratul are erecţie,

încă o literă de greşit.

TE IU_ESC

Nu? Mai gândeşte-te.

Nici acum? D, spui tu, oftând.

Nu-ţi uita soarele, e agăţat acolo.

Următoarea!